Secția Boli infecțioase funcționează într-o clădire separată de corpul principal al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, pe strada Decebal, la nr. 20. Aceasta a fost renovată astfel încât se…
Gastroenterologia este specialitatea medicală care se ocupă cu studiul aparatului digestiv și al bolilor legate de acesta. Medicii acestei specialități vizează prevenirea, depistarea și tratarea bolilor tubului digestiv și ale…
Anatomia patologică se ocupă cu diagnosticul anatomo-cito-histopatologic al bolilor, care include următoarele activități: examen macroscopic (la efectuarea necropsiei și la examinarea macroscopică a pieselor chirurgicale), examen microscopic citopatologic (pentru frotiuri,…
Laboratorul de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia funcționează din 1973, de la înființarea unității medicale, fiind acreditat de Asociația de Acreditare din România – RENAR din…
Artiști profesioniști și voluntari încearcă să aducă zâmbetul pe chipurile celor aflați în suferință! Momente artistice, ateliere și un concert live pentru pacienți și personalul medical Holurile și saloanele Spitalului…
Ziua Mondială a Igienei Mâinilor este marcată în fiecare an la nivel mondial în data de 05 mai. Anul acesta campania se desfășoară sub sloganul “Îngrijirea curată pentru toți -…
Secția Boli infecțioase funcționează într-o clădire separată de corpul principal al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, pe strada Decebal, la nr. 20. Aceasta a fost renovată astfel încât se…
Recuperarea neurologică ajută persoanele cu boli neurologice ori cu boli, leziuni sau tulburări ale sistemului nervos. Recuperarea neurologică reduce simptomele și crește calitatea vieții pacienților. CONTACT Compartiment Recuparare neurologică, Alba…
Radiologia este specialitatea medicală care utilizează imagistica medicală pentru a diagnostica și trata bolile și alte afecțiuni medicale ale corpului uman. Medicii radiologi folosesc tehnici de imagistică medicală pentru a…