Psihiatria este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor cu boli mintale.

I. Psihiatrie acuți 

Secția Psihiatrie Acuți a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia are 50 de paturi, fiind cea mai mare secție de profil din județul Alba. Secția asigură singura linie de gardă de psihiatre din județul Alba tratând urgențele psihiatrice din întregul județ și, de asemenea, monitorizează starea de sănătate din acest areal. Pe secție se efectuează expertizele medico-legale psihiatrice județene, în colaborare cu Serviciul de Medicină Legală.

În prezent, secția se ală pe str. Unirii, nr. 1-3 (față în față cu Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia).

Structura personalului:

5 medici, 19 asistenți medicali, 1 statistician medical, 13 infirmieri, 1 brancardier, 2 psihologi, 1 registrator medical, 1 instructor ergoterapeut, 4 îngrijitori curățenie.

Echipa de medici este formată din:

Roșca Ion Ovidiu – șef secție, medic în specialitatea psihiatrie acuți;

Roșca Ioana Cristina – medic în specialitatea psihiatrie acuți;

Busuioc Florin – medic în specialitatea psihiatrie acuți;

Ciugudean Ioana Simona – medic în specialitatea psihiatrie acuți;

Băra Laura Mariana – medic în specialitatea psihiatrie acuți.

Secția dispune de paturi pentru internarea continuă și internarea de zi precum și de două ambulatorii de specialitate. Este diagnosticat și tratat întregul spectru de psihiatrie de la nevroze la psihoze, tulburării de adaptare, psihopatii, etc.

De asemenea, sunt asigurate non stop urgențele psihiatrice din tot județul prin serviciul de gardă.

De precizat este că în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia sunt în desfășurare lucrări de construcție a unei noi secții de psihiatrie. (foto proiect)

Clădirea se construiește în curtea SJU Alba Iulia, aproape de Serviciul Județean de Medicină Legală și va corespunde nevoilor tuturor pacienților care vor fi internați sau tratați aici.

Căile de acces în clădire sunt prevăzute cu pachete de trepte și rampe pentru persoanele cu handicap, conform standardelor în vigoare. Pe lângă pachetele de scări de la extremitățile imobilului, clădirea va mai fi dotată cu un lift dimensionat pentru pacienți, un lift pentru personal și evacuare deșeuri si un lift pentru alimente. Pentru subsol s-a prevăzut o platformă exterioară.

La parter, în zona centrală a clădirii, va fi amplasat ambulatoriul de psihiatrie. Sector ambulatoriu (pentru pacienţi neinternaţi) cuprinde: cabinete de consultaţii şi tratamente, compartiment de evidenţă medicală, programare, informare, spații conexe, grupuri sanitare, depozite pentru materiale sanitare etc. Tot la parter, va fi amplasat un serviciu de primire şi externare a bolnavilor, cu spații de igienizare, garderobă, cameră de gardă, cameră de tratament și consultații, spatii de așteptare și grupuri sanitare pentru însoțitori și vizitatori.

La etajul I va fi amplasată secția de psihiatrie pentru femei, cu capacitatea de 25 de paturi în saloane, cu trei paturi și două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienți nevrotici de zona cu pacienți psihotici. De asemenea, vor fi construite trei cabinete de consultații, sală de tratament, sală de activități, sală de mese, oficii, boxe etc.

La etajul II va fi amplasată secția de psihiatrie pentru bărbați cu capacitatea de 25 de paturi în saloane cu trei paturi și două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienți nevrotici de zona cu pacienți psihotici. Pacienții vor avea acces pe terasa clădirii, care va fi amenajată pentru pentru relaxarea în aer liber. Și la acest etaj vor exista cabinete consultații, săli de tratament, sală de activități, sală de mese, oficiu etc.

Fiecare salon va avea grup sanitar propriu dotat cu duș, lavoar și wc. Saloanele vor fi dotate, între altele, cu corpuri pentru iluminatul general, iluminat de veghe, iluminat de citit și iluminat de siguranța, dar și cu butoane de panică, noptieră la fiecare pat, lavoar și climatizare. Pentru circulația pacienților este prevăzut un lift cu capacitatea de 16 persoane.

Terasa circulabilă cu suprafața de circa 700 metri pătrați va oferi un spațiu inedit de relaxare în aer liber pentru pacienți și personal. Cota la care este amenajată terasa va oferi bolnavilor o oază de liniște și o priveliște frumoasă asupra spațiilor din jur. Pentru siguranța pacienților pe întreg perimetrul terasei va fi realizată o copertină tip peron din beton armat. Înălțimea copertinei va fi de 4,4 metri. Între elementele copertinei se va monta geam antiefracție. Se va monta, de asemenea, și gazon, iar în zona centrală vor fi realizate jardiniere în care vor fi plantați arbuști decorativi si vor fi amplasate bănci.

Spatiile verzi din incintă vor ocupa o suprafața de 10.607,4 mp. Pacienții secției de psihiatrie vor beneficia de o incinta amenajata în aer liber cu suprafață de 680 mp, împrejmuită cu un gard cu înălțimea de 3 metri dublat de gard viu.

Telefon:

Psihiatrie acuti 0258/8116610258/820825, interior 217

II. Psihiatrie cronici

Compartimentul de Psihiatrie Cronici este situat în localitatea Baia de Arieș, pe strada Prof. Dr. Lazăr Chirilă, nr. 2 și aparține de Spitalul Județean de Urgență Alba-Iulia.

Echipa de medici:

Dr. Alexa Florica Luminița – medic specialist psihiatru

Dr. Georgiu Gabriel Cristian – medic specialist psihiatru

În cadrul compartimentului se oferă servicii de specialitate de lungă durată, media de internare fiind de aproximativ o lună și jumatate.

Internarea are loc pe bază de bilet de trimitere, cu programare prealabilă telefonic.

Compartimentul beneficiază de 22 de paturi.

PSIHIATRIE CRONICI
Str. Prof. Dr. Lazar Chirilă, nr.2, Baia de Arieș
TELEFON: 0258/775544