Secția neurologie

Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia își desfășoară activitatea, din anul 2022, la mansarda corpurilor C și D ale unității medicale (etaj 3). Lucrările pentru mansardarea acestor corpuri de clădire au început în octombrie 2019, s-au finalizat în septembrie 2021, iar achiziția tuturor echipamentelor și aparaturilor s-a încheiat în luna decembrie 2021.

Noua construcție beneficiază de cele mai înalte standarde, condiții hoteliere corespunzătoare, iar aparatura medicală achiziționată este de ultimă generație, corespunzătoare pentru tratarea patologiilor întâlnite în această specialitate medicală.

Calitatea serviciilor medicale s-a îmbunătățit considerabil odată cu mutarea în noua construcție întrucât condițiile sunt mult mai bine, iar spațiul pentru efectuarea investigațiilor corespunde tuturor cerințelor.

Secția de neurologie are 58 de angajați, dintre care 7 medici (6 medici primar, 1 medic specialist). De asemenea, aici mai profesează și asistenți medicali, kinetoterapeut, maseur, registratori, infirmieri, brancardieri și îngrijitoare.

Medicii secției sunt:

Oancea Adrian Marin – șef secție, medic în specialitatea neurologie;

Matei Mihaela – medic în specialitatea neurologie;

Iancu Maria Ana Carmen – medic în specialitatea neurologie;

Susan Doina – medic primar – medic în specialitatea neurologie;

Ghervan Ovidiu – medic primar – medic în specialitatea neurologie;

Izbășescu Florina Andreea – medic în specialitatea neurologie;

Tomescu Doru Flaviu – medic în specialitatea neurologie.

Toți medicii secției își desfășoară activitatea și în ambulatoriul integrat, prin rotație.

În secția de neurologie se diagnostichează și tratează patologie neurologică vasculară, degenerativă, demielinizantă, epilepsia, patologia medulară, patologie de nervi periferici. Pentru situațiile în care nu este nevoie de internare continuă, se fac internări de zi cu consultații și investigații de câteva ore și indicații de tratament la domiciliu.

SJU Alba Iulia a fost inclus în programul de sănătate ”Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC”, derulat la nivel național de Ministerul Sănătății și coordonat la nivel local de medicul primar neurolog Oancea Adrian Marin. Astfel, anual, zeci de pacienți cu AVC beneficiază de tromboliză intravenoasă, metodă terapeutică adecvată în primele maximum 4,5 ore de la debutul simptomatologiei, în absența contraindicațiilor.

Cunoscând că pacientul neurologic este un pacient cu deficite funcționale multiple și grave, personalul medical și auxiliar este un personal bine calificat profesional și dedicat în întregime nevoilor speciale ale acestui tip de pacient.

Structură secției de neurologie și compartiment terapie acută:

Sunt 63 de paturi, dintre care 4 pentru terapie acută și 5 pentru cronici. Saloanele sunt dotate cu paturi reglabile pe 3 direcții, rampe medicale, TV, frigidere și grupuri sanitare. Au fost înființate două săli de tratament, cabinete pentru medici și spații administrative.

Secția este dotată cu un aparat de electroencefalografie computerizată și un aparat eco-doppler. Personalul medical are acces la aparatură de înaltă performanță a spitalului: computer tomografie și rezonanță magnetică, fără de care nu se poate concepe o neurologie modernă.

Au fost achiziționate o serie de echipamente și aparaturi indispensabile actului medical, precum: aparat de spălat și dezinfectat recipienți, Electrocardiografe Edan SE-1200 Express cu cărucior, cărucioare de distribuție, colectare și depozitare lenjerie, cărucioare pentru transportul pacienților, injectomate, troliuri pentru medicamente, de urgență și pentru tratament pacienți, monitoare funcții vitale, paturi de spital cu 3 motoare, cadre de mers pliabile, pulsoximetre de deget, stetoscoape și tensiometre, frigidere, televizoare, canapele pentru consultații, termometre și higrometre, respectiv mobilier adecvat pentru spital.

Alte dotări ale secției:

– rampe medicale pentru fiecare pat, cu lumină, directă și indirectă, fluide medicale, prize electrice;

– instalație de detecție și semnalizare în caz de incendiu legată la instalația centralizată a spitalului;

– instalație apelare pentru asistență de ultimă oră, astfel încât în caz de necesitate personalul medical poate fi găsit oriunde în cadrul fiecărei secții;

– instalație de internet, atât în spații administrative, precum și wireless pentru pacienți;

– instalație TV în toate saloanele;

– instalație de supraveghere video pe holurile secțiilor;

– Ferestre Velux pentru aerisire dar și cu rol de trape de desfacere legate la instalația de detecție și semnalizare;

– Geamuri cu sistem anti defenestrare;

– Instalație de fluide medicale, monitorizată de un tablou de monitorizare și alarmare;

– Ușile scărilor de evacuare sunt prevăzute cu mânere antipanică și sunt legate la un sistem de alarmă;

– Două lifturi speciale pentru ca pacienții greu deplasabili să poată fi evacuați pe paturi, în caz de necesitate;

– Climatizarea (încălzire + răcire) în saloane se realizează cu ventiloconvectoare legate la centrala termică pentru încălzire, respectiv la un chiller pentru răcire;

– Compartimentul terapie acuți din cadrul secției de neurologie este dotat cu stație centrală de monitorizare.

Cabinet Neurologie

Neurologie

Neurologie

Neurologie Baie

Neurologie

Salon Neurologie

Salon Neurologie

Telefon:

Neurologie 0258/820825, interior 163/114/208/178