Secția obstetrică-ginecologie

Secția obstetrică-ginecologie

Ginecologia este ramura medicinei care se ocupă cu fiziologia și tratarea afecțiunilor sistemului genital feminin, în vreme ce obstetrica – strâns legată de ginecologie – este specialitatea medicală ce se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, respectiv de tratamentul femeii și al pruncului în perioada pre-natală, natală și post-natală.

Secția obstetrică-ginecologie se află la etajul 2 al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Ca instituție emeblematică a sistemului sanitar, spitalul trebuie să facă față unor provocări majore în privința rolului și locului sau privind profesionalizarea serviciilor de management sanitar în vederea creșterii eficienței actului medical.

Secția obstetrică-ginecologie face parte dintre compartimentele de bază ale activității sanitare. Această secție este o entitate bine definită, personalul secției oferă servicii de calitate atât datorită profesionalismului cadrelor medicale, cât și datorită dotărilor medicale.

Servicii medicale:

1.      Consultații OG, cu monitorizarea sarcinii normale și patologice;

2.      Naștere pe cale vaginală;

3.      Naștere prin operație cezariană;

4.      Biopsii de col uterin, biopsii uterine, biopsii vaginale, biopsii mamare;

5.      Intervenții chirurgicale în sfera patologiei ginecologice benigne, pe cale clasică sau laparoscopică;

6.      Intervenții chirurgicale în sfera patologiei mamare benigne sau maligne;

7.      Intervenții chirurgicale în sfera ginecologiei maligne;

8.      Histeroscopie diagnostică și terapeutică, excizia polipilor uterini, evaluarea malformațiilor uterine.

Secția OG are un număr de 62 de paturi, iar condițiile din saloane sunt adecvate cerințelor. De asemenea, secția are o sală de naștere modernă, săli de consultații, tratament, săli de operație. Obiectivul general al secției OG – situată la etajul al II-lea – este asigurarea de servicii medicale de calitate.

Activitatea secției beneficiază de contribuția a nouă medici de înaltă calificare, personal sanitar mediu, personal sanitar mediu în număr de 27 de asistente medicale, personal auxiliar 14 și doi registratori medicali.

Țibea Cristian Răzvan – șef secție, medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Cibian Ștefan Viorel   – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Crișan Elena – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Lazăr Ovidiu George – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Moșneag Alin – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Ghemeș Cătălina – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Seișanu Roxana Maria – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie;

Cordea Radu Șerban – medic în specialitatea obstetrică-ginecologie.

Toți medicii au competențe în colposcopie, ecografie, chirurgie laparoscopică, atestat management servicii de sănătate, participă activ la congrese, conferințe, cursuri de competențe, simpozioane.

Activitatea secției de OG se bazează pe implementarea și respectarea procedurilor, protocoalelor, considerate esențiale pentru desfășurarea actului medical în condiții de siguranță pentru pacient și personal.

Citește și: PREMIERĂ: O femeie a născut opt copii prin cezariană. Ultima operație, efectuată cu succes la Spitalul din Alba Iulia

Telefon:

Obstetrică-ginecologie 0258/820825, interior 147/174
sectia obstetrica-ginecologie01sectia obstetrica-ginecologie02