Gărzi la domiciliu și efective sporite la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în minivacanța de 1 Decembrie

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia a luat mai multe măsuri pentru a putea trata, dacă este cazul, un număr cât mai mare de pacienți vineri, sâmbătă și duminică, iar medicii liberi asigură gărzi la domiciliu și sunt pregătiți să vină la spital în scurt timp dacă este necesar.

Având în vedere numărul mare de turiști care vizitează orașul în minivacanța de 1 Decembrie, SJU Alba Iulia lucrează, în acest sfârșit de săptămână, cu mai mult personal decât de obicei, iar în cazul în care este necesar, personalul medical liber este pregătit să intervină într-un timp cât mai scurt.

De asemenea, la ultimul raport de gardă s-a decis ca în această perioadă personalul medical să nu își ia concediu de odihnă, iar o atenție deosebită s-a acordat Unității de Primiri Urgențe, unde turele au fost suplimentate.

O altă măsură luată a fost aprovizionarea corespunzătoare cu medicamente și materiale a farmaciei, respectiv suplimentarea rezervelor de sânge.

Totodată, spitalul are, în momentul de față, un număr cât s-a putut de mare de paturi libere și rezerve, o atenție deosebită fiind acordată secțiilor chirurgie generală, ortopedie-traumatologie și cardiologie, însă nu au fost neglijate nici celelalte specialități.

De asemenea, un punct de prim-ajutor este organizat la galeriile de lângă Poarta a III-a Cetății, unde sunt mobilizați medici și asistenți.

În cazul în care este nevoie, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este pregătit să declanșeze planul alb de intervenție și să asigure asistență medicală pentru un număr mare de bolnavi, care depășește capacitatea zilnică.

SJU Alba Iulia este unitatea sanitară cea mai complexă a județului care funcționează din anul 1973 și asigură asistență medicală pentru peste 60.000 de locuitori ai municipiului, dar și pentru cei circa 330.000 din județ. Unitatea are 763 de paturi, acoperind 25 de specialități medicale, o parte fiind unice la nivelul județului: compartiment terapie intensivă coronarieni, oncologie medicală, neurochirurgie, chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, anestezie și terapie intensivă pentru pacienți critici, chirurgie maxilo-facială, nefrologie acuți și hematologie.